Rezultate pentru eticheta "academia navala"
Emoții mari pentru studenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, care au avut joi festivitatea de absolvire
Căldură mare, emoţii şi mai mari. Ultimul clopoțel pentru 262 de studenți militari și civili din cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, a sunat astăzi. Tinerii au încheiat cu brio cei patru ani de studii. Încrezători și plini de ambiție, absolvenții speră, ca pe viitor, să aibă o carieră de succes în domeniu. Unii vor continua să învețe în cadrul academiei, alții vor studia în alte județe. Însă, cert este că indiferent de drumul pe care îl vor alege, cu toții se vor reîntâlni fie pe mare, fie pe uscat.
Strategii de apărare în regiunea Mării Negre, discutate în cadrul unui eveniment organizat la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”
Concepte noi, tehnologii și echipamente pentru dezvoltarea Forțelor Navale Române. Strategia de apărare a statului Român în regiunea Mării Negre a fost astăzi dezbătută în cadrul unui eveniment organizat la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. Lucrările prezentate au vizat, printre altele, provocările din spațiul pontic, potențialul utilizării sistemelor fără pilot și modernizarea platformelor navale și a echipamentelor de luptă. Discuțiile purtate sunt în acord cu contextul de securitate din regiunea Mării Negre, pe termen mediu și lung.
Un nou început pentru absolvenții promoției 2020. Peste 70 de tinerii au fost astăzi avansați în primul grad militar. Este vorba de elevii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și ai Școlii Militare de Maiștrii de la Constanța. Șefi de promoție au fost un băiat și o fată, care au fost recompensați cu distincții militare.